Imprimă această pagină
Conform OG 129/2000 republicată, referitoare la formarea profesională a adulţilor, costul cursurilor autorizate A.N.C. (fostul CNFPA) reprezintă cheltuială deductibilă din impozitul pe profit sau din impozitul pe venit al firmei.

Manager proiect

Ocupaţia manager proiect are în vedere toate persoanele care au responsabilitatea de a realiza şi implementa proiecte la nivel operaţional.

Pregătire

Managementul de proiect nu poate fi complet separat de funcţiile de management organizaţional, sau de sarcinile tehnice specifice proiectării şi dezvoltării. Cercetarea şi literatura indică o serie de domenii funcţionale care sunt componente esenţiale ale competenţei şi performanţei managementului de proiect la acest nivel.

Acestea sunt:
  • Stabilirea scopului şi a obiectivelor proiectului;
  • Stabilirea specificaţiilor proiectului;
  • Stabilirea criteriilor de succes ale proiectului;
  • Stabilirea activităţilor specifice proiectului şi eşalonarea lor în timp;
  • Estimarea şi asigurarea resurselor necesare realizării proiectului;
  • Estimarea şi bugetarea costurilor;
  • Estimarea şi asigurarea resurselor;
  • Gestionarea şi controlul utilizării resurselor;
  • Planificare şi controlul achiziţiilor şi contractelor;
  • Managementul contractelor;
  • Managementul financiar al proiectului;
  • Identificarea, documentarea, prioritizarea, cuantificarea riscurilor;
  • Urmărirea şi controlul riscurilor;
  • Selectarea şi managementul echipei de proiect;
  • Stabilirea unui sistem de comunicare dedicat proiectului;
  • Stabilirea nivelului de calitate pentru activităţi şi rezultate;
  • Managementul implementării.

Competenţele managerului proiect se corelează cu funcţiile ce ilustrează întregul proces de management de proiect, respectiv: autorizarea şi delegarea; stabilirea echipei proiectului; identificarea factorilor interesaţi în proiect; stabilirea planului proiectului; stabilirea sarcinilor de realizat; elaborarea structurii proiectului, pe activităţi; stabilirea rolurilor şi responsabilităţilor în cadrul echipei de proiect; elaborarea unui plan de lucru pentru fiecare sarcină de realizat; alcătuirea graficului de derularea a proiectului, stabilirea resurselor necesare, a costurilor şi identificarea şi înregistrarea riscurilor; contractarea serviciilor, bunurilor şi/sau lucrărilor necesare în desfăşurarea proiectului; comunicarea planului proiectului şi obţinerea aprobării din partea factorilor interesaţi; pregătirea unui buget pentru finanţarea proiectului; asigurarea de rezerve şi eliberarea de fonduri; pregătirea lucrărilor pentru începere, întrerupere, sau continuare; monitorizarea progresului proiectului; analizarea şi comunicarea rezultatelor; negocierea schimbărilor, indiferent de sursa acestora; modificarea planurilor (atât fizic, cât şi financiar).

Cursul de perfecţionare se desfăşoară pe durata a 60 de ore, structurate în 20 ore de teorie şi 40 ore de practică.

Unităţi de competenţă

La finalul cursului, managerul de proiect va avea cunoştinţe şi competenţe necesare pentru:
  • Stabilirea scopului proiectului;
  • Stabilirea cerinţelor de management integrat al proiectului;
  • Planificarea activităţilor şi jaloanelor proiectului;
  • Gestiunea utilizării costurilor şi a resurselor operaţionale pentru proiect;
  • Realizarea procedurilor de achiziţii pentru proiect;
  • Managementul riscurilor;
  • Managementul echipei de proiect;
  • Managementul comunicării în cadrul proiectului;
  • Managementul calităţii proiectului.

Certificare

În urma examenului de absolvire, cursanţii vor primi un certificat de absolvire şi un supliment descriptiv al competenţelor.

Documentele emise poartă antetele Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi ale Ministerului Educaţiei Naţionale, fiind recunoscute şi în Uniunea Europeană.