Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home4/treiart/public_html/components/com_k2/models/item.php on line 877
Imprimă această pagină
10 Apr 2015

A început a patra serie de curs de specializare în competenţe antreprenoriale


antet-sansa-mea

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- 2013, "Investeşte în oameni!"
Axa prioritară 5, Domeniul major de intervenţie 5.1.
Titlul proiectului: "ŞANSA mea în ŢARA mea"
Nr. Contract: POSDRU/125/5.1/S/135101

COMUNICAT DE PRESĂ

Data: 10 martie 2015

A început a patra serie de curs de specializare în competenţe antreprenoriale


Asociaţia Pro Factum Alba Iulia anunţă continuarea programului de specializare în competenţe antreprenoriale pentru a patra serie de cursanţi din cele şase prevăzute în cadrul proiectului "ŞANSA mea în ŢARA mea". Cursurile, cu o durată de 74 de ore, vor fi susţinute în Alba Iulia pentru o grupă de participanţi selectaţi în urma unor sesiuni de informare, consiliere şi orientare privind cariera.

Cursuri gratuite pentru şomeri

Participanţii la programul de specializare în competenţe antreprenoriale sunt persoane în căutarea unui loc de muncă, şomeri şi persoane inactive. Programul este gratuit pentru potenţialii beneficiari din regiunile Centru şi Nord Vest (judeţele Alba, Sibiu, Maramureş şi Satu Mare) iar condiţiile de participare sunt: selectarea în grupul ţintă în urma îndeplinirii unor criterii legate de ocupare şi nivel de studii, precum şi disponibilitatea de a urma cursul.

Absolvenţii cursului de specializare în competenţe antreprenoriale vor primi certificate recunoscute pe plan naţional şi european. Printre cele mai importante competenţe pe care le vor dobândi pe parcursul orelor de teorie şi practică se numără: noţiunile de antreprenoriat, comunicarea antreprenorială, planul de afaceri, aspectele juridice ale unei afaceri, marketing şi publicitate, noţiuni de contabilitate primară, finanţarea unei afaceri, managementul financiar al afacerii etc. Toate acestea vor constitui bazele pentru o nouă şansă de a-şi începe o afacere pe cont propriu sau de a-şi schimba statutul pe piaţa muncii.

Prin proiectul "ŞANSA mea în ŢARA mea" se derulează gratuit şi alte programe de formare profesională care se adresează aceloraşi categorii de beneficiari. Acestea sunt: "Competenţe informatice – TIC" , "Iniţiere comunicare în Limba engleză", "Agent vânzări" şi "Cofetar". Proiectul este implementat în parteneriat de către XEROM SERVICE S.R.L. din Alba Iulia, în calitate de beneficiar, S.C. 3 ART S.R.L. din Baia Mare, în calitate de Partener 1, şi Asociaţia Pro Factum Alba Iulia, în calitate de Partener 2.

Proiectul "ŞANSA mea în ŢARA mea" are drept scop combaterea şomajului şi creșterea ratei de ocupare pe piaţa muncii din cele două regiuni de implementare (Centru şi Nord Vest). Este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 "Investeşte în oameni!", Axa prioritară: 5 "Promovarea măsurilor active de ocupare", Domeniul major de intervenţie: 5.1. "Dezvoltarea şi implementarea măsurilor active de ocupare".

Informaţii suplimentare:

XEROM SERVICE S.R.L. Alba Iulia
Telefon: 0258.806.027
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Persoană de contact:
Lucian Oprean, Manager proiect


footer-sansa-mea