Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home4/treiart/public_html/components/com_k2/models/item.php on line 877
Oraşul Baia Sprie şi S.C. 3 ART S.R.L. lansează oficial proiectul "ADAPTOR", prin care se va facilita accesul persoanelor şomere pe piaţa forţei de muncă. Proiectul a fost demarat la 30 martie 2014 şi va fi implementat pe o perioadă de 12 luni.
Proiectul are ca obiectiv principal "Facilitarea integrării pe piaţa muncii în următoarele 12 luni a 320 de şomeri, cu accent pe şomerii de lungă durată, prin consolidarea unui acord între nevoile şomerului şi nevoile pieţei muncii, în vederea asigurării de oportunităţi sporite pentru participarea viitoare pe o piaţă a muncii modernă, flexibilă şi inclusivă".
Obiectivele specific vizate prin activităţile proiectului sunt: creşterea gradului de informare, consiliere a 320 de şomeri asupra perspectivelor oferite de piaţa muncii, contribuind la atragerea şi menţinerea a cât mai multor persoane pe piaţa muncii, dezvoltarea competenţelor antreprenoriale şi manageriale pentru 108 şomeri, contribuind la reducerea şomajului de lungă durată, creşterea responsabilizării sociale a tuturor factorilor implicaţi în proiectul nostru prin crearea şi activarea GRUPURILOR DE SPRIJIN, stimularea antreprenoriatului local prin înfiinţarea a 25 afaceri, creşterea numărului persoanelor ocupate din regiune, prin furnizarea de activităţi integrate care să conducă la angajarea a 39 de şomeri din grupul ţintă, creşterea capacităţii de a răspunde cerinţelor pieţei muncii prin cursuri de perfecţionare, specializare, calificare pentru 300 de şomeri, îmbunătăţind capacitatea de ocupare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, a şomerilor în special de lungă durată, şi a persoanelor inactive.
Activităţile principale ale proiectului sunt campania de conştientizare pentru şomeri, informare, consiliere, mediere şi formare profesională, funizarea unor cursuri de formare profesională subvenţionate, facilitarea integrării pe piaţa muncii a şomerilor din zona oraşului Baia Sprie.
Lansarea proiectului "ADAPTOR" va avea loc în 24 aprilie 2014, începând cu ora 11:00, în sala mare a Pensiunii "Rustic" din Baia Sprie.
Sursa de unde se pot obţine mai multe informaţii despre program www.fseromania.ro.
Contact:
Oraş Baia Sprie
Piaţa Libertăţii, nr. 4,
Baia Sprie, Maramureş
Asistent Manager: Kiss E. Melinda: 0747.081.248
S.C. 3 ART S.R.L.
Str. Salcâmului, nr. 12,
Baia Mare, Maramureş
Tel./Fax: 0362.800.401
E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.